Nu mai vreau să aud niciun cantec deştept
Pleci acum te-nteleg, e de-ajuns, nu insist
E de-ajuns ca imi arde radioul in piept.
Cred ca vine o clipa cand nu te mai sperie sau doare ca oamenii vor pleca...Ajungi doar sa intelegi ca oamenii care merita vor ramane, ceilalti sunt doar niste trecatori prin viata ta. Inveti sa ii pretuiesti pe primii si sa te bucurii de ceea ce iti lasa ceilalti. Alegi sa te bucuri de amintirile si de clipele impartasite in loc sa regreti ceea ce ar fi putut sa fie, dar nu a fost. E o greseala ce o facem cu totii mereu, luptand pentru ceea ce ar putea fi sau ce ne-am dori sa fie in loc sa luptam pentru ceea ce este. Poate am zambit prea tarziu, poate am tras tarziu de volan...Si? Ce rost mai are? Timpul trece si tu m-ai invatat ca in final conteaza sa te poti uita inapoi si sa zambesti. Daca te intristezi si iti petreci timpul in regrete nu faci decat sa strici clipele frumoase.
Vrei sa fii doar un trecator? Te inteleg... Voi pastra expresia indignata ce o aveai cand ne-am cunoscut, discutiile de pe o foaie de hartie, momentul cand ai fugit dupa mine sa ma rogi sa iti scriu, tachinarile, ideile nebune de la 3 dimineata cu precizia unui ceas elvetian in primele doua saptamani, momentele jenante si amuzante, bataia inimii tale sub urechea mea, discutiile filozofice de dimineata, mana ta amortita sub capul meu, leacul perfect pentru mahmureala, omleta de dimineata, ultimul sarut grabit...si toate nimicurile care m-au facut sa zambesc. In final viata e formata din nimicuri, nimicuri care ne fac fericiti sau tristi. Te voi revedea probabil candva curand, peste putin timp care va fi parut o vesnicie si iti voi spune 'Buna, straine!'. Tu vei zambi. Vom zambi amandoi pentru ca vom fi pastrat un secret. Secretul de a nu lasa prezentul sa iti strice momentele frumoase din trecut sau din viitor...
