Ai plecat...

Ai plecat...
Inca nu constientizez...inca nu pot sa cred...inca astept sa te gasesc acasa cand vin in vizita...inca astept sa iti aud glasul...inca astept sa-mi mai spui o poveste...
Bunico, mai spune-mi o poveste...si cate amintiri...si cat de mult uitam....
Cat a trecut de cand am avut acel vis macabru? 1 luna, 2? Nici nu mai stiu...Invatam sa nu ne mai gandim pentru ca ne doare, invatam sa uitam...si inca cat de repede o facem...
Ma trezise mama...era 5 dimineata...eram buimaca, stiam ca bunica se simtea rau de cu seara, vroisem sa plec dimineata cu autobuzul de 6 jumatate sa o vad...o intrebam continuu pe mama cat e ceasul si daca e timpul sa plec...ea nu putea raspunde...spuse intr-un tarziu..."Fa-ti bagajele plecam intr-o ora...Maia a murit..." vocea ei suna atat de stins si vag...eram certate, imi vorbise pentru prima data dupa cateva zile ca sa imi dea aceasta veste... Mintea mea nu putea sa inteleaga, m-am ridicat mecanic, mi-am impachetat toate hainele negre pe care le aveam si ce mai trebuia, m-am imbracat si apoi am ramas inlemnita pe un colt de pat...mintea mea nu mai functiona...parca amortise...lacrimile curgeau si am adormit...asa cum eram, aproape sa cad din pat, cu pumnii stransii si cu ochelarii la ochi...Nu stiu cat am dormit...mi sa parut o vesnicie...cu toate ca ceasul arata doar cu 25 de minute mai inainte...M-am trezit, mirata...ce ciudat am putut visa, ce vis urat, ce cosmar...M-am ridicat sa ma duc sa-i spun mamei, dar cand am deschis usa a inceput adevaratul cosmar...mormanele de bagaje, maldarele de sacose, geanta mea aruncata intr-un colt...m-am apropiat de oglinda si mi-am vazut umbra neagra, cearcanele si ochii plansii...nu visasem...plecasesi, chiar plecasesi...
Stiu ca poate ti-e mai bine acum, dar mi-e dor de tine, mi-e atat de dor de tine....si incerc sa nu ma gandesc pentru ca doare si ma doare ca nu ma gandesc...si mi-e un dor nebun de tine...
Ai plecat...si mie mi-e dor, mi-e tot mai dor de tine....