Plec departe, Plec pe Marte........

I'll be back someday, but for now I'm leaving far, far away...

Adrenalina.....

Un mail...o invitatie...adrenalina...ce va fi...calatorul din mine se trezeste la viata in ciuda amortelii tacute de toamna....SA PLEC...plec departe.....Nu ma opri la tine!!!!!!!!......

Only when....only then...

Only when you manage to see what eyes can't see,
only then you can really tell that you see...
Only when you manage to hear what ears can't hear,
only then you can really tell that you hear...
Only when you manage to smell what nose can't smell,
only then you can really tell that you smell...
Only when you manage to taste what mouth can't taste,
only then you can really tell that you taste...
Only when you manage to feel what skin can't feel,
only then you can really tell that you feel...

Only when you manage to live what you think you can't live,
only then you can really tell that you live...

Paradoxul vremurilor noastre

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
Cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
Autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
Cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
Avem mai multe functii, dar mai putina minte,

Mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
Mai multi experti si totusi mai multe probleme,
Mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata,

Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata, dar comunicam din ce în ce mai putin.

Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.

Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta,
Moralitate de doi bani,
Corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta scrisoare si în care poti decide fie sa împartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi aceste randuri.
...

Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.
Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea persoana nu va mai fi lânga tine.
Far-ti timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le ai.
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti.

- Poezie de Bob Moorehead -

Nota

Cu noaptea calator, privind printre gene subrede intunecimea friguroasa a cerului fara stele, te pierzi in neantul anonimului pribeag ce nu l-a intalnit nimeni niciodata, lasand in urma ta pe o hartie visul unei vieti de reverie...

I dreamed I was missing........

E toamna...calc pe frunzele ce mai soptesc stins sub talpile mele inghetate de atata frig sufletesc...trec pe strazile pustii si planse de atatea suflete pribege ce si-au adapostit visele in crapaturile bordurilor, care s-au prabusit ascunzand pe veci tainele unor sperante de mult pierdute...a acalmie...nimeni nu cuteaza a mai clinti linistea funerara a pavajelor acoperite de hoituri putrede de vise si pareri, vantul rece adie calm si rece, imprastiind mirosul greu al deziluziei, iar cerul plange cu lacrimi resemnate si sacadate moartea propriului pamant...cu sufletul greu, cu ochii incetosati de aburul lacrimilor cazute din griul absolut, cu trupul tremurand bolnav in apusul suprem, te indrepti inconstient spre singurul loc care te-ar mai putea adaposti in noaptea cea grea si te asezi resemnat pe marmura rece, privind in sus spre ultimul simbol al sperantei ce mai troneaza in cerul gri deasupra unui pamant aflat in deznadejdea mortii: crucea....