O mie...

O mie de ganduri, o mie de amintiri insirate pe foi si o tacere adanca de cristal...Sa te cert sau sa te iert? Si imi astepti reactia, dar eu nu pot sa articulez nimic...Te privesc pierdut din spatele zidului de cristal ce l-ai pus intre noi...Si nu inteleg...Cum se presupune sa reactionezi cand cineva iti demonstreaza ca nu ai insemnat nimic? Cum se presupune sa reactionezi cand cineva te desfiinteaza, te neaga?
Sa tipi? Te ajuta? Poate...Sa arunci cuvinte dure? Sa ranesti inapoi? Sa plangi? Sa te lamentezi? Poti incerca...Dar ce faci cand realizezi ca nimic din toate astea nu te vor mai face intreg inapoi? Ce sa zici cand nimic din ce ai zice nu poate sterge gustul amar? Ce sa articulezi cand te uiti in jurul tau si vezi o mie de cioburi sparte, vise moarte si amintiri patate?

"Esti acolo? Alooo......" - Tipi si imi faci semne din spatele zidului ala imens si parca fiecare muschi din mine s-a incordat si sangele mi s-a oprit in vene...E a treia oara cand incerci sa ma faci sa reactionez si eu tot pierduta te privesc...si stiu ca trebuie sa spun ceva...dar daca nu pot?

Ghosts

Emptiness...I just took down everything from my walls, no decoration left, no message to cheer you up, no picture to remind you of your past...nothing left...It's quiet, probably as quiet as I've been for a long time without even realising it...Feels like I've been numb or maybe I still am? There are so many questions wandering through my mind that I want to scream just to make them quiet...It all began with that discussion over a cup of coffee on a 'hangovered' morning...I wasn't debating or arguing a point anymore...I wasn't even talking with M. anymore...I wasn't in that room anymore...So, where was I and who I was speaking with? What is this? What ghost came back to hunt me? Why?....Do I even want to answer all these questions?

Feels weird to write after so much silence...But what are you supposed to do or say when there is nothing left to say, when that clench has been inside your chest for so long you don't even remember why or when it began, when there is nothing you can do to change anything?

Tu...

Am luptat mereu pana am obosit, pana mi-am pierdut speranta, pana a inceput sa nu mi mai pese, pana s-a facut liniste si totul in mine a amutit intr-o uitare amortita...si ai aparut tu...Tu, ametitul, care imi cumpara ciocolata belgiana de la coltul strazii, care ma taraie prin parcuri, care imi strica umbrela, care se uita la mine amuzat, care e in stare sa vorbeasca ore in sir despre filozofie, care imi canta la chitara dimineata, care ma priveste uimit cu un zamber strengar in coltul gurii de fiecare data cand ma ia valul si debitez prostii, care ma saruta calm pe frunte si parca sunt iar copil...Da, tu ametitul care a aparut de undeva pierdut ca o gluma, ca un joc...si ma sperie, ma sperii si vreau sa fug, sa fug departe pana iti intalnesc privirea intrebatoare si raman tacuta privind ploaia ce se sparge sacadat de geamul tau in timp ce tu canti la chitara ta veche ceva trist...