Tu...

Am luptat mereu pana am obosit, pana mi-am pierdut speranta, pana a inceput sa nu mi mai pese, pana s-a facut liniste si totul in mine a amutit intr-o uitare amortita...si ai aparut tu...Tu, ametitul, care imi cumpara ciocolata belgiana de la coltul strazii, care ma taraie prin parcuri, care imi strica umbrela, care se uita la mine amuzat, care e in stare sa vorbeasca ore in sir despre filozofie, care imi canta la chitara dimineata, care ma priveste uimit cu un zamber strengar in coltul gurii de fiecare data cand ma ia valul si debitez prostii, care ma saruta calm pe frunte si parca sunt iar copil...Da, tu ametitul care a aparut de undeva pierdut ca o gluma, ca un joc...si ma sperie, ma sperii si vreau sa fug, sa fug departe pana iti intalnesc privirea intrebatoare si raman tacuta privind ploaia ce se sparge sacadat de geamul tau in timp ce tu canti la chitara ta veche ceva trist...