Strada e plouata... orasul e mohorat...cerul plumburiu...cateii schiauna uzi la colturile blocurilor...iar eu, eu sunt si eu plouata, mohorata, fara chef de viata si nu pentru ca as fi stat in ploaie, nu, nu, am stat in casa la adapost si am privit fad griul ce se asternea greu asupra orasului absent...Acum ploaia s-a oprit, dar la mine inca mai ploua, ploua trist pe sufletul meu, incet si sacadat ca picatura chinezeasca... nu mai stiu de cand ploua si ploua monoton si sec, parca ploua din totdeauna si pentru totdeauna, de o eternitate atat de scurta si pentru o eternitate atat de scurta numita viata...Ma simt plouata, plouata ca strazile pustii si ude, cu catei ce schiauna si ei uzi la colturile blocurilor, cu cerul plumburiu, cu vantul cu gust de amar si picaturile ce cad, cad si nu se mai opresc...innebunesc...
0 comments:
Post a Comment