Acopera-mi inima cu ceva...

A venit, a venit toamna...E atat de rece toamna si ma ingheata...Picaturi de ploaie cad deprimat pe sufletul meu, frunze ruginii, galbene, rosiatice se amesteca confuze in parul meu in zborul lor dezolat spre abis si griul cerului se reflecta melancolic in ochii mei in timp ce ratacesc fara tinta pe strazile pustii si ude ale aceluiasi orasel mic de provincie pe care am ratacit si in ultimele toamne la fel de singuratice si triste...Si trec trist, privesc absent oamenii grabiti, imi strang tot mai aproape salul pe umerii reci si mai ma sting si eu cu fiecare frunza moarta pe care calc...e toamna, asa e mereu toamna indiferent daca sunt singura sau nu, daca vara a lasat loc regretelor sau nu, melancolia isi face loc in sufletul meu infrigurat de natura ce mai moare cu fiecare frunza...acopera-mi inima cu ceva si mergi tacut langa mine pe strazile pustii si ude, calca langa mine pe frunzele moarte si tine-mi salul lipit de umerii reci ca sa nu ma sting de tot, lasa-ma sa mi plec capul pe umarul tau puternic, intelege mai multe decat cuvintele pot spune... acopera-mi inima cu ceva si atunci eu promit sa nu ma inchid niciodata intr-un ochi strain...