Ratiune si simtire

O oboseala tarzie pe zapada,
O amintire ce nu vrea sa cada,
Un zambet trist uitat in vis...
O iluzie pagana a unui paradis.

O melodie ce trist ma-ngana,
O toamna mult prea batrana,
O mare de ganduri uitate, reci,
Sa le mai explici urechilor seci?

E tarziu, nimic nu-si mai are rostul,
Nu mai poti decat sa platesti costul.
Si te intrebi de acele clipe de fericire,
Au meritat atatea lacrimi la despartire.

Cine a castigat si cine in final a pierdut?
Te privesc prea trist, indurerat si mut,
O vreme cand atatea parca ti-as fi spus,
De nu ai fi adus atat de repede acel apus.

The winner takes it all

The winner takes it allThe loser has to fallIt's simple and it's plainWhy should I complain??
Nu vreau sa mai vorbesc...Ce rost mai are? Ai ales demult...In ciuda faptelor mele, ai ales sa crezi vorbele alcuiva si cine sunt eu sa te opresc?

Eu sunt cea care a pierdut...ce rost mai au explicatiile? ce rost mai au reprosurile? ce rost mai are ceva? Daca nu ai avut suficienta incredere in mine, daca nu ti-a pasat suficient de mult sa lupti si eu nu am insemnat nimic in ochii tai, ce ti-as mai putea spune? Vorbe in vant...am obosit...am fost un prost pentru ca am jucat dupa reguli, ca am crezut in tine...

In final, daca nici macar o prietena nu ti-am fost...nu poti face un om sa simta ceva ce nu simte...

Lucruri

"Exista iubiri primitoare si iubiri capcana.Exista iubiri otravite, splendide precum ciupercile cu palarie rosie, dar care ucid cu aceeasi neiertatoare iuteala. Exista si iubiri-iluzii, pe care le cauti si le inventezi cu tot dinadinsul atunci cand ti-e cumplit de foame sa te-ndragostesti."

Iubirea e egoista, ea devine altruista doar in cadrul unui concept de schimb, unei indatorari sau unei frici interioare de a o pierde; si atunci intrebarea ramane: este de fapt dragostea altruista vreodata?...

Ne indragostim pentru ca cealata persoana satisface niste nevoi pe care le avem: fie de protectie, de admiratie, de sprijin, de atractie, de siguranta, de companie, de joc si joaca si cate si mai cate...Iubim si pentru ca uneori cealalta persoana suplineste niste nevoi pe care nici nu stiam ca le avem, ne completeaza ca sa folosesc un termen mai popular, ceea ce ne creeaza sentimentul de apartenenta si pentru a nu pierde acel sentiment oamenii sunt capabili sa faca multe...

E greu sa gasesti o completare a ta, de aceea oamenii tind sa se minta singuri, sa cedeze, sa faca compromisuri...si ironic te intrebi: daca ar aparea cineva care ti-ar suplini aceleasi nevoi, identic poate, te-ar mai tine "iubirea" langa prima persoana? Noroc ca nu exista oameni identici, astfel nu trebuie sa fim pusi niciodata in fata acestei dileme...

Crezi in iubire? Si daca da, pana cand? Cand fiecare om ia o parte din tine si pleaca cu ea, tie ce-ti mai ramane? Sa filozofezi? Sa traiesti in amintiri, cu aceeasi foame cumplita de o dragoste altruista in adevaratul sens al cuvantului? Sa crezi cu aceeasi incapatanare intr-o iluzie numita pompos "iubire"? Sa cauti in continuare acea completare mitica? Si pana cand...? 

Sunt unele lucruri pe care le constientizam, dar pe care nu le putem accepta...

Prima ninsoare

Ninge cu fulgi mici si gingasi. E prima ninsoare si vine purtand pe bratele pale si reci acceptarea: lupta s-a terminat, armele au fost puse jos...Nu mai e vara! Nu!, nu mai e nici macar toamna...Nici eu nu mai lupt, in fata linistii de neclintit, in fata dovezii implacabile cuvintele nu si mai au rostul, incapatanarea, jocurile, parerile, visele, amintirile - toate ingheata...Cand natura insasi se resemneaza tacuta sub mormanele de zapada cristalina intelegi ca tu esti o parte din ea si ca e timpul sa accepti plapuma de amintiri albe, de vise cu turturi si ingeri a caror forma a fost acoperita de vreme. E timpul sa ti iei manusile si sa mergi la o plimbare cu tine insuti, sa semnezi macar un armistitiu temporar...Iarna e anotimpul povestilor deasupra ceaiurilor sau ciocolatelor calde aburinde, a oamenilor care te cunosc atat de bine ca nu au nevoie de cuvinte, a vizitelor prelungite langa semineu, a gesturilor, a zambetelor calde, a obrajilor imbujorati, a linistii....

Voi veni, nu te mai tangui padure nebuna...

Ganduri albastre, fara rost,
Multe amintiri a tot ce-a fost,
Iubiri uitate, zambete furate
Toate in umbra adanc ingropate.

Vreau doar sa fiu acasa,
Sa zac tacuta iar la masa,
Sa nu fie nevoie de cuvinte,
Oamenii sa stie tot de dinainte.

Sa pot sa ma tarasc la cine stiu,
Sa-mi vindece ranile din pustiu,
Sa ma vada exact asa cum sunt,
Sa stie si adevarul cel mai crunt.

Sa zac la umbra padurii nebune,
Sa privesc soarele ce lin apune,
Sa o am pe ea in dreapta mea,
Sa-nfrunt senin o vreme rea...