Salut...

La vie est bizzaire. Elle aime de jouer avec nos destins. Quand quelqu'un sort de ta vie, un autre est retourne...Avec quelle intention? Avec quoi? Avec quels changements prepare pour ton destin? Je ne le sais pas, mais je le peux dire une seule chose: "Salut!"...

O vreme de mers inainte...

Era o vreme cand ma faceai sa zambesc,
Cand stiai ce sa spui ca sa te indragesc,
Cand radeam de-un urs roz de plus uitat,
Cand spuneai ca povestea nu s-a terminat.

O vreme cand erai exact ce-mi doream,
O vreme cand ore in sir radeam si radeam,
O vreme de povesti si amintiri impartasite,
O vreme de zambete, nutella si clatite...

Vremea aia a apus, s-a dus pe nesimtite,
Lasand in urma doar niste pleoape obosite.
Si doar o intrebare ramane fad-n departare:
Cat adevar si cata minciuna a fost oare?

Si cat de schimbat imi pari azi sa te ascult,
De parca ani si ani in sir au trecut demult,
Si totusi iarasi inca nu ma pot deloc abtine,
Sa nu ma intreb ce-a fost adevarat din tine.

Dar stiu ca nu-si mai are rostul acum,
Mergem demult fiecare pe un alt drum.
A fost o vreme, a fost doar cat o clipa
Inainte sa o ia timpul pe a lui aripa...

Just a hoodie...

E toamna iar... Ma simt din ce in ce mai batrana cu fiecare toamna ce trece, mai obosita cu fiecare frunza ce cade, mai plictisita de tristetea cladirilor posomorate,  mai trista de ploaia din fereastra, mai satula de toate amintirile care incep sa ma inunde...Si cum ai putea intelege? Te vad cum incerci sa citesti in ochii mei, sa intelegi si oh, cat as vrea sa o poti face...sa intelegi ceva ce nu poate fi explicat...dar cine te-ar putea condamna daca nu ai reusi?

E toamna iar si totul se stinge, totul se cufunda in linistea aia de la miezul noptii cand doar ploaia iti bate in fereastra si doar vantul suiera printre copaci, alungand si ultimele frunze de pe ramuri... Iar eu, eu stau si privestc intunericul, absenta luminii... si ma intreb doar ce va supravietui pana la primavara...Prin ploi si vant, prin gerul iernii, cine va reusi? Eu? Tu? Visele? Parerile? Planurile? Zambetele? Amintirile?...Cine stie?...Vom vedea la primavara...

Si tot ce mai ramane e doar un hanorac sa-mi tina de cald in zilele friguroase de toamna tarzie, sa incerce sa-mi vindece ranile vechi de atatea ierni uitate pe sufletul meu...

Pareri albastre

Vise, drumuri si pareri albastre,
Dungi, parfum si flori in glastre,
Amintiri uitate undeva in sertar,
Ti-ai angajat la el chiar si portar.

Cu chipiul tras pe ochii obositi,
Dar foarte ageri si deloc pripiti,
Cu calmul neclintit si soldatesc,
Iti spune: "Aici eu te opresc!"

Si eu ma uit la tine inmarmurit,
De ce oare pe mine m-a oprit?
Dar tu te uiti la mine inghetat,
Iar eu am inteles si am plecat.

Imi iau visele, parerile albastre,
Si parfumul si florile din glastre,
Salut politicos portarul obosit,
Am plecat cu tot ce am venit...

Things change...

Things change...It would be stupid to expect them to always be the same...

We encounter change everyday. Sometimes the changes are so small that we don't even notice them or we choose to ignore them. But besides these, there are also big changes in our lives and from which unfortunately we cannot hide, ignore or pass by with a nod of ackowledgement.

Sometimes we choose to make a change as we hope that this will improve things. Sometimes we can foresee a change even if we don't like it as it is needed or the most complicated thing is when a change takes you by surprise and you have to adjust. Yes, changes always surprise us and not neccessarily in a good way...

People may have many ways of dealing with change: crying, hiting, death silence, refusal, pushing people away, eating chocolate, pick up a fight and so many others, but in the end it's only acceptance that we need to embrace. And it is something that we all have in common, the need of time...time to get used, to heal, to change yourself a bit...cause the most stupid and obvious thing we never want to admit is that any change will change us...