Big grin

And there comes a time when we have to admit that everything is broken and we can't fix it anymore. No matter what we do, we cannot stick the pieces back together. And then the only thing left is to have a last look at that room full of chips and blood and broken dreams and close the door forever. It will never be the same again, but is the single chance to live...

Merry Christmas, darling!!! Just in case you didn't know you're not the single person hunted by closed doors and what's beside them, so cheer up! Take a glass of wine and smile!!! We are all fucked up, we are all messed up, we are all wearing masks, so let me see where does the prize for the best actor and actress of the year go???.....

I don't give a fucking shit your liar, I am not closing doors, I am cleaning up my mess and move over!...

Dream on, darling, there is no cleaning up, learn to live with that mess or you'll be as good as dead!

P.S Don't forget to smile, it gives people the idea that you are normal;)

Nevoia de ordine

Ca si fiinte umane inzestrate cu ratiune avem nevoie de o anumita ordine a tuturor lucrurilor, de un echilibru. Bineinteles conceptul de ordine definit de dragul nostru DEX ca "Stare de orânduială și de sistematizare; organizare armonioasă." poate fi inteles diferit si asimilat diferit de diferite persoane ca orice lucru de altfel. Dar indiferent de perceptie un lucru este sigur cu totii avem nevoia de control, de a ne simti stapani pe situatie, iar controlul poate fi detinut prin ordine, o ordine a lucrurilor, o ordine a situatiilor, o ordine a gandurilor din capul tau.

Cu totii facem ordine in lucruri, in camere, in sertare, in hartii,in cutii, dar cat de des ne amintim oare sa facem ordine in gandurile noastre, in mintile noastre inundate de toate avalansele de idei si concepte ce provin din exterior. Cat de des ne intrebam daca ceea ce gandim sau spunem este ideea noastra sau este doar ceva preluat din exterior si promovat mai departe pentru ca e "cool"? Este normal sa preluam lucruri din exterior atata timp cat le trecem prin prisma gandirii personale si ele se muleaza pe principiile si modul nostru de a vedea viata. Altfel va veti trezi in mijlocul unei dezbateri ca nici voi nu mai sunteti de acord cu ce ati sustinut si nici nu mai intelegeti rationamentul care v-a determinat sa sustineti acel lucru, destul de grav nu credeti?

Daca tot de apropie Craciunul si ne repezim cu totii sa facem ordine prin casa, ca doar e Sarbatoare, ce-ar fi sa ne rezervam putin timp sa facem ordine si in gandurile noastre, sa aspiram mizeriile, sa stergem de praf vechile noastre principii, chiar daca ele sunt contrazise atat de des de societatea de azi care promoveaza nonvalorile, sa analizam lucrurile care ni s-au intamplat, greselile si reusitele, sa invatam din ele si apoi sa le punem frumos pe rafturi si in sertare pentru a putea fi cu mintea limpede? Ordinea inseamna control, inseamna puterea de a ramane "in ordine" chiar si in cea mai mare dezordine;)

Everybody lies...

Toata lumea minte si acesta este singurul adevar uneori...Am fost mereu adepta adevarului oricat ar fi de dureros, dar daca uneori nu putem suporta adevarul, daca acesta ne ucide?

Care este de fapt adevarul?

Adevarul este ca toti purtam cate o masca, dar cortina cade intotdeauna si odata cu ea cad si mastile...Ce vezi cand te uiti in oglinda? Mai poti citi ceva pe fata ta atat de inexpresiva???.... Si totusi uneori sunt lucruri pe care nu le mai poti spune, lucruri atat de ingropate incat nu le mai poti scoate la iveala, dar tu, doar tu stii ca sunt acolo...

Suntem oamenii aparentelor: gandim prin prisma aparentelor, judecam prin aparente si cel mai grav este ca iubim niste aparente...Nu mai vrem sa privim mai adanc si nu mai vrem ca altii sa ne cunoasca cu adevarat...Auzim tot mai des fraza "Nu ma cunosti deloc" in cantece, in viata de zi cu zi, la televizor, in filme, dar vrem noi cu adevarat sa fim cunoscuti si sa cunoastem pe alcineva cu adevarat? NU!!! Nu vrem! Ne este prea frica de cum ne va judeca celalalt sau prea frica de ce vom gasi in spatele aparentelor, asa ca preferam sa ne punem masca si sa jucam teatrul vietii noastre...sa ne mintim pe noi insine si sa acceptam sa fim mintiti de altii pentru ca e mai simplu...E simplu, dar nimic extraordinar nu e simplu!....

Cineva a zis odata ca daca nu te-ai mintit niciodata pe tine insuti, nici altii nu pot sa te minta, dar cati dintre noi ne putem uita in oglinda si recunoaste: eu nu m-am mintit niciodata!... Suntem o insumare a intamplarilor prin care am trecut, a experientelor care ne au marcat si a oamenilor cu care ne-am intalnit, dar cel mai mult a minciunilor pe care le-am spus sau pe care am acceptat sa le credem....

Ourselves....

We cannot forget our memories. We must learn to live with them, to live with our scars deep inside starting to bleed out of nowhere and making us behave irrationally, because in the end this is what makes us ourselves...

So damn fabulous

Cu toti cautam extraordinarul, fabulosul, lucruri grozave, intamplari uimitoare, dar cateodata il putem gasi din intamplare chiar in fata noastra, deasupra unei cesti aburinde de ceai, intr-un separeu cald al unei cafenele cu muzica in surdina, alaturi de o prietena...Cateodata ceva mai grozav decat o intamplare uimitoare, e ceva simplu care te face sa te simti so damn fabulous...Exista doua tipuri de extraordinar: cel care este el insusi extraordinar si cel care te face sa te simti extraordinar. Al doilea este mai greu de gasit si de multe ori ascuns in lucruri simple, in lucruri pe care le ignoram...Batranii spuneau candva ca cheia vietii este sa te bucuri de lucruri simple...Nu i-am inteles niciodata... Nascuta sub semnul intamplarii mi-a fost mereu greu sa pot descoperi bucuria simpla, caci eram prea ocupata sa descalcesc itele destinului meu ciudat, dar cateodata, doar cateodata realizezi ca un ceai si o prietena buna te pot face sa te simti mai fabulos decat orice lucru extraordinar. In the end there are our friends who make us feel so damn fabulous and our adventure with them is even more extraordinary, that adventure called: everyday life!

Zboara tu si pentru mine....

Unii duc cu ei niste trecuturi dureroase, altii sunt liberi ca pasarile cerului. De ce? Nimeni nu stie...Mi-e dor sa scriu, sa scriu iar asa cum scriam odata, dar ca sa scrii trebuie sa simti si eu nu mai pot simti nimic sau poate nu mai vreau sa simt...Cine stie, simt doar ca am atins o limita, o limita pe care nu ma simt pregatita sa o depasesc, nu mai pot simti pentru ca daca as face-o m-ar vlagui de orice putere prin toata suferinta si toate visele spulberate, asa ca prefer sa ma vlaguiesc zi de zi prin aceasta pierdere de sine in toate prostiile posibile si in tacerea muta si incapatanata a tuturor simturilor mele. Vreau sa fiu extenuata sa am atat de multe de facut incat sa cad prea franta sa mai realizez ceva...Condamna-ma daca vrei, dar nu ma trezi din starea asta!! Nu as mai fi capabila sa mai suport inca o cadere sau cel putin nu inca si de aceea nu ma pot avanta, de aceea nu vreau sa zbor...Poti sta in cuib sa ma privesti cum zac si sa astepti un rasarit ce poate nu va veni niciodata, dar nu ti pot cere asta. Tu poti inca sa zbori, tu poti inca sa crezi, tu poti inca sa atingi inaltimile si poate vei fi mai destept sa nu te arzi. Mie razele soarelui mi-au ars aripile, asta se intampla cand vrei sa zbori prea sus... si acum nu mai pot zbura, dar tu, tu ai inca spiritul tanar du-te! Avanta-te! Zbori! Eu te voi privi trist si poate voi zambi in coltul gurii cand voi afla ca tu ai reusit acolo unde eu am dat gres! Du-te!!!

Fericirea mea la naiba!!!!! :))))

We all need a wake up call from time to time...And luckily the fate is never giving up on playing us...It all depends on how we choose to see everything ! I choose to say "Fericirea mea la naiba!!! Eu imi fac fericirea mea, nu tu!!!". You'll never understand I know, I'm way too crazy for you, darling!!!!

Ninge...

Ninge....ninge trist, bland, cu fulgi mici de vise sfaramate si e frig, atat de frig ca am inghetat, am amortit, nu intelegi??? Degeaba tipi si ma zgudui, privirea mea ramane pierduta prin tine, inganand fulgii ce ti se aseaza pe gene si raman asa neclintita in universul de gheata ce se invarte, se invarte ametitor si ma intreb de ce nu cad? De ce nu ma prabusesc? Ma simt atat de rece si tu nu mai ai putere sa ma incalzesti, frigul din inima ta ma face si mai palida, iar in ochii tai nu mai gasesc nici o scanteie la care sa ma dezmortesc. Pleaca si nu te mai intoarce, aici nu mai e nimic pentru tine.... Eu insami sunt prea rece, iar daca nu pleci vom ingheta amandoi in frigul asta nebun sub fulgii ce cad sacadat si de o calmitate bolnava...E sfarsitul unei nopti reci de iarna, o iarna a mea, o iarna a ta, o iarna a noastra...si stiu doar ca nu vom vedea niciodata primavara impreuna...pleaca! E singura cale ca intr-o zi eu si tu sa ne putem dezmorti din iarna asta rece sau macar tu sa o faci...pentru ca eu nu mai cred in primavara...mi-e prea frig...

Turning tables

Things change! It would be stupid and naive to expect them to always be the same...

Iti mai aduci aminte???

Iti mai aduci aminte cand ne-am intalnit?
Cand prima oara timid ne-am zambit?
Cand nu stiam ce furtuna vom provoca
Sau ca timpul incet atat ne va schimba...

Versuri in vant fara rost
"Ai fost un prost"
Dar azi e prea tarziu si departe
Iti mai aduci aminte ce ne desparte?

Ganduri, vise, pareri si vorbe desarte
Pahare, farfurii, cani si sticle sparte
Dezastru si mare de cioburi intre noi
Rade sec si amar conceptul de doi...

Iti mai aduci oare aminte ceva?
Atat de goala-i privirea ta
Atat de pustiu sufletul meu
Imi mai aduc aminte atat de greu...

Si de n-ar fi fost trecut in calendar
De nu m-as fi impiedicat de o cutie-n dar
As fi trecut absent in urmatoarea luna
Cand intre noi deja era demult furtuna.

O toamna bolnava

E o toamna bolnava afara
O greata n frunze-i amara
E un frig ce te-ngheata-n vene
Si i o toamna bolnava pe ghene....

Bolnava de frig, de frunze moarte
De atatea vise pierdute si desarte,
De atatea suflete reci alergand in gol
De-un vant ce suiera in a pamantului ocol...

E toamna, e toamna, ce nu-ntelegi?
Burniteaza de atatea zile si zile intregi!
Nu vezi pe strazi decat triste umbre
Prevestitoare de ganduri grele, sumbre!

Inchide usa! repede! trage oblonul!
Pana nu te dezintegreaza "ciclonul"!!!
Pune ceasul sa sune, nu uita!!!!
La 1 Martie va fi din nou ziua ta!!

Dar pana atunci e toamna bolnava afara
O greata n frunze-i amara
E un frig ce te-ngheata-n vene
Si i o toamna bolnava pe ghene....

Frunze-n vant

E un frig atat de trist, natura da ultimul spectacol inainte de a cadea cortina, inainte de a muri sub privirile fugare si ingandurate ale trecatorilor prea preocupati sa mai observe ceva. Lumea se grabeste pe strazi. E deja mult prea frig sa mai hoinaresti....

Multi spun ca e frumos toamna: padurea colorata in mii de nuante, dansul frunzelor, zborul pasarilor, vantul ce se joaca navalnic pe strazi si in parul si paltoanele oamenilor....Privesc si eu spectacolul tacut si trist. E deprimant. Prea deprimant. Totul moare, totul se stinge, totul amorteste. Cum poate cineva considera insasi moartea naturii frumoasa?

Plang cu lacrimile ploii marunte ce te-ingheata, mai mor cu fiecare frunza ce cade -n ultimul dans gratioasa pentru a fi strivita sub talpile noastre, ma ofilesc cu ultimele flori pierdute si spun la revedere viselor mele care au zburat pe aripile pasarilor calatoate....Amortesc incet si eu, ma stig si cad in neantul imens al nimicului....Voi reveni la primavara? Poate ca da, poate ca nu....Vine o vreme cand unii pomi nu mai infloresc, dar uneori vine si o vreme cand oamenii ii ingrijesc....

Vine o vreme...

Vine o vreme cand visele mor,
Cand toate-nuntru-ti te dor
Si ai vrea sa urli negru-n noapte,
Dar falcile ti-s incelstate-n soapte

Vine o vreme cand ideile se vestejesc
Sub talpile calatorilor ce le strivesc,
O vreme cand nu mai poti sa le salvezi,
O vreme cand nu mai poti sa crezi...

Si vine o vreme cand parca mori
Cand calci trist pe frunze si flori,
O vreme cand astepti o primavara
Si-n loc afara e toamna iara...

Jar of hearts

Cioburi

Am intrat in casa cu-n calm nebunesc,
Fara sa bufnesc ceva sau sa trantesc
Si din dulap am cules ce era portelan,
Le-am dat drumul incet spre tavan...

Abia cand mii de cioburi s-au imprastiat,
Te-am privit prin timp de mult uitat...
Si-un tipat sfasiat mi s-a oprit in piept
In genunchi langa cioburi am stat s-astept

O clipa m-am desprins incet din mine,
Nu mi amintesc pe ce meleaguri straine
M-am trezit buimac cu-un ciob in mana
Si cu o melodie trista ce-ncet ma ingana.

M-am ridicat amortit si le-am cules,
Bucatile sufletului meu neinteles,
Cioburile amintirii grele, reci,
Lacrimile unei fantani atat de seci...

Le-am aruncat sec intr-o punga de gunoi
Asa cum ai facut cu acel concept de doi
Am coborat scarile atat de calm si sacadat
Nimeni nu va sti vreodata ce am aruncat...

And that's why it's raining outside...

For those who can't cry anymore, the rain is their tears
For those who can't scream anymore, the storm is their anger
For those who can't express their pain anymore, the wind is their anguish
And for those who watch calm through the window, the mess outside is their condition...

"So let the rain fall down,
Let it wash away my sanity
'Cause I wanna feel the thunder
I wanna scream
Let the rain fall down
I'm coming clean, I'm coming clean......."

O toamna-n doi

Trebuia sa nu ma fi uitat inapoi,
Sa fi uitat de acea toamna-n doi
Si sa pastrez acea amintire pura,
Sa nu ne fi adus la realitatea dura.

Dar n-am stiut ca iarna va-ngheta,
Ca departarea mereu va departa
Si ca timpul nu va trece-n doi,
Ci ca va curge rece printre noi...

Copil naiv si mult prea visator,
Pierdut in vraja unui vis de dor,
Ce s-a trezit tarziu, in primavara,
Cu brate goale si valize intr-o gara.

Tinand in mana strans un vechi sovon,
Te vede indepartat si sobru in peron
Si-ti intalneste privirea goala, fara dor,
De pe treptele reci ale vechiului vagon.

Se aude-un fluierat pierdut in departate,
Calatorii se pierd grabiti in aglomerare.
Trenul se pune agale si lenes in miscare
El n-alearga, ea nu da sa coboare...

Raman privindu-se in ochi cu mila, cu mirare,
Ea da drumul valului pal si trist a-nstrainare,
El paraseste peronul spre un drum indepartat,
O toamna-n doi e tot ce-am mai pastrat...