Armele jos...

Era o vreme cand mi-ai spus ca simt prea multe de parca asta ar fi fost gresit...Am stiut mereu ca in doi mereu unul iubeste mai mult decat celalalt, si atunci celalalt are un avantaj emotional asupra celuilalt dar daca ar exista vreun pic de iubire in celalalt nu ar trebui sa se foloseasca de acest avantaj...Ti-am lasat avantajul, te-am lasat sa te folosesti de el... si dupa atata ploaie in fereastra si atata tacere asurzitoare intre noi, dupa atatea cuvinte inghetate, mai poti sa crezi ca nimic nu s-a schimbat?...Ce naiv esti, dragul meu!!! Acum am eu avantajul, dar nu mi mai foloseste...si probabil nu mi-ar fi folosit niciodata...Ma uit asa de neclintit la tine, atat de muta la durerea ta, atat de surda la vorbele tale, atat de rece de propria mea inima...cine esti tu? cine sunt eu? ...acelasi lucru care am fost mereu: doi straini...doi straini ce s-au oprit o milisecunda pentru a se privi, a se lupta si a pleca mai departe...