Trist tablou de iarna...

E iarasi iarna...Doamne ce iarna nebuna! Bolnava! Sadica prin insasi masca ei de puritate alba, dura prin insasi textura ei de finete supla si mai ales otravitoare prin calmul ei inghetat de atatea veacuri....Ma rascoleste, deschide aceleasi rani de ani si vieti purtate adanc ingropate in cel mai ascuns cotlon al unei inimi pierdute, uitate de mii de clipe...Si cum sa te lupti, cum sa tipi, sa urlii, cand adversarul tau este calmitatea intruchipata, cand este neclintit de inghetat??? Nu ai cum. Trebuie sa accepti sarada pentru ca nu poti face nimic sa schimbi situatia....si zi de zi ma dezintegrez tot mai mult in albul absolut, ma pierd in neantul noienelor, in timp ce peste tot se proiecteaza scene de groaza...picaturi de sange amestecate cu scrum de vise....sub pasi - gri fad de amintiri invalmasite...vina, durerea, disperarea, furia danseaza macabru un mars funebru printre fulgii implacabili....dar eu, eu nu pot sa simt decat o tristete inimaginabila, de mi vine sa plang natura, dar nu mai pot, ochii imi sunt uscati, inghetati - tristi....Si ma pierd si eu in anonimatul multimii ce alearga grabita pe strazi fugind de frigul inghetat, refuzand sa vada ceva in jurul lor...