Ratiune si simtire

O oboseala tarzie pe zapada,
O amintire ce nu vrea sa cada,
Un zambet trist uitat in vis...
O iluzie pagana a unui paradis.

O melodie ce trist ma-ngana,
O toamna mult prea batrana,
O mare de ganduri uitate, reci,
Sa le mai explici urechilor seci?

E tarziu, nimic nu-si mai are rostul,
Nu mai poti decat sa platesti costul.
Si te intrebi de acele clipe de fericire,
Au meritat atatea lacrimi la despartire.

Cine a castigat si cine in final a pierdut?
Te privesc prea trist, indurerat si mut,
O vreme cand atatea parca ti-as fi spus,
De nu ai fi adus atat de repede acel apus.

The winner takes it all

The winner takes it allThe loser has to fallIt's simple and it's plainWhy should I complain??
Nu vreau sa mai vorbesc...Ce rost mai are? Ai ales demult...In ciuda faptelor mele, ai ales sa crezi vorbele alcuiva si cine sunt eu sa te opresc?

Eu sunt cea care a pierdut...ce rost mai au explicatiile? ce rost mai au reprosurile? ce rost mai are ceva? Daca nu ai avut suficienta incredere in mine, daca nu ti-a pasat suficient de mult sa lupti si eu nu am insemnat nimic in ochii tai, ce ti-as mai putea spune? Vorbe in vant...am obosit...am fost un prost pentru ca am jucat dupa reguli, ca am crezut in tine...

In final, daca nici macar o prietena nu ti-am fost...nu poti face un om sa simta ceva ce nu simte...

Lucruri

"Exista iubiri primitoare si iubiri capcana.Exista iubiri otravite, splendide precum ciupercile cu palarie rosie, dar care ucid cu aceeasi neiertatoare iuteala. Exista si iubiri-iluzii, pe care le cauti si le inventezi cu tot dinadinsul atunci cand ti-e cumplit de foame sa te-ndragostesti."

Iubirea e egoista, ea devine altruista doar in cadrul unui concept de schimb, unei indatorari sau unei frici interioare de a o pierde; si atunci intrebarea ramane: este de fapt dragostea altruista vreodata?...

Ne indragostim pentru ca cealata persoana satisface niste nevoi pe care le avem: fie de protectie, de admiratie, de sprijin, de atractie, de siguranta, de companie, de joc si joaca si cate si mai cate...Iubim si pentru ca uneori cealalta persoana suplineste niste nevoi pe care nici nu stiam ca le avem, ne completeaza ca sa folosesc un termen mai popular, ceea ce ne creeaza sentimentul de apartenenta si pentru a nu pierde acel sentiment oamenii sunt capabili sa faca multe...

E greu sa gasesti o completare a ta, de aceea oamenii tind sa se minta singuri, sa cedeze, sa faca compromisuri...si ironic te intrebi: daca ar aparea cineva care ti-ar suplini aceleasi nevoi, identic poate, te-ar mai tine "iubirea" langa prima persoana? Noroc ca nu exista oameni identici, astfel nu trebuie sa fim pusi niciodata in fata acestei dileme...

Crezi in iubire? Si daca da, pana cand? Cand fiecare om ia o parte din tine si pleaca cu ea, tie ce-ti mai ramane? Sa filozofezi? Sa traiesti in amintiri, cu aceeasi foame cumplita de o dragoste altruista in adevaratul sens al cuvantului? Sa crezi cu aceeasi incapatanare intr-o iluzie numita pompos "iubire"? Sa cauti in continuare acea completare mitica? Si pana cand...? 

Sunt unele lucruri pe care le constientizam, dar pe care nu le putem accepta...

Prima ninsoare

Ninge cu fulgi mici si gingasi. E prima ninsoare si vine purtand pe bratele pale si reci acceptarea: lupta s-a terminat, armele au fost puse jos...Nu mai e vara! Nu!, nu mai e nici macar toamna...Nici eu nu mai lupt, in fata linistii de neclintit, in fata dovezii implacabile cuvintele nu si mai au rostul, incapatanarea, jocurile, parerile, visele, amintirile - toate ingheata...Cand natura insasi se resemneaza tacuta sub mormanele de zapada cristalina intelegi ca tu esti o parte din ea si ca e timpul sa accepti plapuma de amintiri albe, de vise cu turturi si ingeri a caror forma a fost acoperita de vreme. E timpul sa ti iei manusile si sa mergi la o plimbare cu tine insuti, sa semnezi macar un armistitiu temporar...Iarna e anotimpul povestilor deasupra ceaiurilor sau ciocolatelor calde aburinde, a oamenilor care te cunosc atat de bine ca nu au nevoie de cuvinte, a vizitelor prelungite langa semineu, a gesturilor, a zambetelor calde, a obrajilor imbujorati, a linistii....

Voi veni, nu te mai tangui padure nebuna...

Ganduri albastre, fara rost,
Multe amintiri a tot ce-a fost,
Iubiri uitate, zambete furate
Toate in umbra adanc ingropate.

Vreau doar sa fiu acasa,
Sa zac tacuta iar la masa,
Sa nu fie nevoie de cuvinte,
Oamenii sa stie tot de dinainte.

Sa pot sa ma tarasc la cine stiu,
Sa-mi vindece ranile din pustiu,
Sa ma vada exact asa cum sunt,
Sa stie si adevarul cel mai crunt.

Sa zac la umbra padurii nebune,
Sa privesc soarele ce lin apune,
Sa o am pe ea in dreapta mea,
Sa-nfrunt senin o vreme rea...

Timp pierdut

Rataciri pe strazi pustii si plouate,
Cu intrebari fara raspuns pavate,
Cu pareri de rau si vise ingropate,
Cu balti adancite de ganduri uitate.

Cautari de idealuri si vise-n vant,
Amintiri ale unui singur gri avant,
Reflectii tremurate-n balti negre,
Cine a mai ramas oare de veghe?

Recunosti umbra aia tremurata?
Imbatranita, rece, gri, posaca?
Oare cand timpul oare a zburat?
De cat timp privelistea te-a furat?

Ploua. Da, ploua uitat in noapte,
Se sterg imaginile printre fapte,
Nimic oricum nu se mai intoarce.
Timpul oare cat in vant mai toarce?

You gotta get up and try, try, try

Where there is desireThere is gonna be a flameWhere there is a flameSomeone's bound to get burnedBut just because it burnsDoesn't mean you're gonna dieYou've gotta get up and try try tryGotta get up and try try tryYou gotta get up and try, try, try...

Are you game?

aka the very strange, yet pretty much true connection between people, games and relationships...

The most basic thing that you learn even before being able to walk or even talk is how to play and although the toys and the rules change, in the end the game is something that fascinates us for our entire lives...

Relationships and games? Well, relationships are games, at least in the beggining...The chasing, the strategy, the testing ground, the defining, the next step, the next level, until you can manage to win or to lose a friend, a lover, an enemy...And sometimes they never finish... But most of the times it's not all about the win or the loss, it's more about the journey and sometimes you can give up along the way...

People are different and they obviously like different games, some of them might like playing more than others, some consider that only one part of the game is important, some have the neccessary patience to make up strategy, some get bored quickly, some expect for things to happen, some make them happen and I couldn't say what is wrong and what is right, as in contrast with the other games this particular one has no common rules. Maybe that makes it more interesting...

Me? I am a player like everyone else, but it depends on who asks if I am game. It's hard to get me interested and even harder to maintain my interest...I am not patient, I would most of the time get bored if the things are not moving fast and rather go play the same game with somebody else...same game, new approaches...either way it might be that the beggining is a game, but after that is the hard core level: the real life...do you have what it takes to play that? Are you game enough to get real? I am...

Casablanca

It's time to see who is gonna make me fall in love again watching Casablanca ;))

Despartire tarzie

Isi plang amantii lacrimile seci,
Pe strazile triste, pustii si reci,
Cu picaturi de sange pe asfalt,
Intoxicati de ploaia de cobalt.

S-au vandut la piata disperarii,
Pe bani putini, s-au dat uitarii,
Si ce au castigat si ce au pierdut,
Murmura sinistru un cantec mut.

Oribile fantome bantuie cimitire,
Fredonand ceva vag din psaltire,
Regreta amar, sec un lucru-n cor:
Ziua de ieri uitata trist in palma lor.

Mult scrum

Un intuneric nebun ce se-ascunde in tine,
Mii de ganduri negre si atat de straine,
O bezna neagra de nedescris se-ntinde,
O noapte tacuta, grea, totul in jur cuprinde.

Ce stii tu din spatele usii tale incuiate,
Cu soarele, luna si stelele desenate?
Crezi tu iluzoriu ca le-ntelegi pe toate?
Tu care nici macar nu stii ce-s alea fapte?

Vezi-ti in continuare de iluziile tale reci,
Oricum n-ai sa-ntelegi nici pana in veci,
Nu departarea e ceea care te departeaza,
Ci gandul tau opac e cel ce te-alieneaza.

Intoarce-te doar la soarele tau desenat,
Si lasa ma pe mine in noaptea mea uitat,
De nu ai inteles nimic din mine pana acum
Restul e doar fum in zare si mult scrum...

Nimeni pe strazi

Ploaie marunta de toamna tarzie,

Ceata bolnava de o grea apatie, 

Caramizi ude, marmura de angoase, 

Moarte acida sub talpi de foioase...

Trecatori cu umbrele si guler ridicat, 

Priviri uitate in timpul ce-a zburat, 

Lumini pale de felinare cancerigene, 

Vant de intrebari curgand prin vene.

Eu, eu sunt doar un nimeni pe strazi, 

N-ar fi durut sa fiu eu una dintre prazi, 

Dar sa ma acuzi ca am fost eu pradator, 

N-ai inteles nici pana acum... e sfidator...

Imi vad de drum prin toamna tarzie, 

Prin ceata bolnava de o grea apatie, 

Daca nici faptele nu mai vorbesc, 

Nimeni sunt si un nimic urmaresc..

Scanteie

Dulapuri, usi, sertate incuiate,
Vise, ganduri si pareri sparte,
Mare de cioburi si  dezastre,
Flori uitate de mult in glastre...

Si cine stie oare ce e in dulap,
Nimanui nu-i trece nici prin cap,
Si tu pretizi senin si zambitor,
Ca e atata ordine in dormitor...

Doar poate intr-o seara rece,
In fata timpului ce-amar trece,
Iei de mana un strain dezorientat,
Si ii arati ce dezordine e in dulap.

Priviri speriate, priviri ciudate
Pentru o secunda din eternitate,
Si dupa o imbratisare fara timp,
Ai inteles ca e un alt anotimp....

Si poate doar o nevoie acuta,
Doar o tornada atat de tacuta,
Aveau nevoie de un martor cheie,
Ca sa elibereze in final o scanteie...

Salut...

La vie est bizzaire. Elle aime de jouer avec nos destins. Quand quelqu'un sort de ta vie, un autre est retourne...Avec quelle intention? Avec quoi? Avec quels changements prepare pour ton destin? Je ne le sais pas, mais je le peux dire une seule chose: "Salut!"...

O vreme de mers inainte...

Era o vreme cand ma faceai sa zambesc,
Cand stiai ce sa spui ca sa te indragesc,
Cand radeam de-un urs roz de plus uitat,
Cand spuneai ca povestea nu s-a terminat.

O vreme cand erai exact ce-mi doream,
O vreme cand ore in sir radeam si radeam,
O vreme de povesti si amintiri impartasite,
O vreme de zambete, nutella si clatite...

Vremea aia a apus, s-a dus pe nesimtite,
Lasand in urma doar niste pleoape obosite.
Si doar o intrebare ramane fad-n departare:
Cat adevar si cata minciuna a fost oare?

Si cat de schimbat imi pari azi sa te ascult,
De parca ani si ani in sir au trecut demult,
Si totusi iarasi inca nu ma pot deloc abtine,
Sa nu ma intreb ce-a fost adevarat din tine.

Dar stiu ca nu-si mai are rostul acum,
Mergem demult fiecare pe un alt drum.
A fost o vreme, a fost doar cat o clipa
Inainte sa o ia timpul pe a lui aripa...

Just a hoodie...

E toamna iar... Ma simt din ce in ce mai batrana cu fiecare toamna ce trece, mai obosita cu fiecare frunza ce cade, mai plictisita de tristetea cladirilor posomorate,  mai trista de ploaia din fereastra, mai satula de toate amintirile care incep sa ma inunde...Si cum ai putea intelege? Te vad cum incerci sa citesti in ochii mei, sa intelegi si oh, cat as vrea sa o poti face...sa intelegi ceva ce nu poate fi explicat...dar cine te-ar putea condamna daca nu ai reusi?

E toamna iar si totul se stinge, totul se cufunda in linistea aia de la miezul noptii cand doar ploaia iti bate in fereastra si doar vantul suiera printre copaci, alungand si ultimele frunze de pe ramuri... Iar eu, eu stau si privestc intunericul, absenta luminii... si ma intreb doar ce va supravietui pana la primavara...Prin ploi si vant, prin gerul iernii, cine va reusi? Eu? Tu? Visele? Parerile? Planurile? Zambetele? Amintirile?...Cine stie?...Vom vedea la primavara...

Si tot ce mai ramane e doar un hanorac sa-mi tina de cald in zilele friguroase de toamna tarzie, sa incerce sa-mi vindece ranile vechi de atatea ierni uitate pe sufletul meu...

Pareri albastre

Vise, drumuri si pareri albastre,
Dungi, parfum si flori in glastre,
Amintiri uitate undeva in sertar,
Ti-ai angajat la el chiar si portar.

Cu chipiul tras pe ochii obositi,
Dar foarte ageri si deloc pripiti,
Cu calmul neclintit si soldatesc,
Iti spune: "Aici eu te opresc!"

Si eu ma uit la tine inmarmurit,
De ce oare pe mine m-a oprit?
Dar tu te uiti la mine inghetat,
Iar eu am inteles si am plecat.

Imi iau visele, parerile albastre,
Si parfumul si florile din glastre,
Salut politicos portarul obosit,
Am plecat cu tot ce am venit...

Things change...

Things change...It would be stupid to expect them to always be the same...

We encounter change everyday. Sometimes the changes are so small that we don't even notice them or we choose to ignore them. But besides these, there are also big changes in our lives and from which unfortunately we cannot hide, ignore or pass by with a nod of ackowledgement.

Sometimes we choose to make a change as we hope that this will improve things. Sometimes we can foresee a change even if we don't like it as it is needed or the most complicated thing is when a change takes you by surprise and you have to adjust. Yes, changes always surprise us and not neccessarily in a good way...

People may have many ways of dealing with change: crying, hiting, death silence, refusal, pushing people away, eating chocolate, pick up a fight and so many others, but in the end it's only acceptance that we need to embrace. And it is something that we all have in common, the need of time...time to get used, to heal, to change yourself a bit...cause the most stupid and obvious thing we never want to admit is that any change will change us...

Tu si toamna

Clipe de intrebari galbene pe gene,
Parfum de toamna curgand in vene,
Vant uitat trist undeva-n fereastra,
Doar niste flori ofilite acolo-n glastra...

Un trecut apasator si un viitor incert,
Si un prezent in ritm mult prea alert...
Si daca timpul nu trece pentru amandoi?
Daca el se scurge oare de fapt printre noi?

As vrea poate sa o luam de la inceput,
Demult in timp, undeva, candva-n trecut...
As fi vrut poate sa ne cunoastem intr-o vara,
Ca sa mai cred ca frunzele pot sa nu doara...

E toamna deja desi tu nu poti inca vedea,
Nu poti intelege cate ganduri in sinea mea,
Cat la pustiu in frunzele ce cad mereu, infinit,
Cate la ploi de obraji in timp mi s-au zdrobit...

Ma rogi sa uit de trecut, sa zambesc,
Dar ma-ntreb mereu daca ma amagesc...
Bate trist toamna bolnava si nici nu mai stiu
Daca mai pot sa cred, sa simt sau sa mai scriu...

Ziua de ieri

As vrea sa-ti pot pune in cuvinte

Atata invalmaseala ce am in minte,

Atatea vise, idei, ganduri si pareri;

Ce repede s-a terminat ziua de ieri...

Nici nu mai stiu de am visat frumos,

Nici nu mai stiu macar acum ce are rost,

Nici ce mai vreau sa cred sau sa resping,

Nici macar ce ideal am vrut candva s-ating...

Si totusi nu mi-ai luat nimic,

Desi mi-ai daruit la schimb un infinit,

Un infinit de ganduri si pareri

De ce? De ce s-a terminat ziua de ieri?

Atatea lucruri nu-nteleg nicicum,

Dar mai e ceva ce stiu inca si acum:

Ca niciodata oricum nu voi putea uita,

Ziua de ieri din ochii tai, din palma ta...

It's simple...

Am cautat mereu oamenii care sa faca lucruri extraordinare, oameni plini de surprize, dar uneori ma intreb daca nu cumva am nevoie de oameni care sa ma invete bucuria lucrurilor simple, lucrurilor firesti si totusi extraordinare...O comedie, un castron imens de popcorn, rasete si pentru prima data dupa mult timp nimic altceva nu mai conteaza, pentru prima data acolo e locul meu in momentul acela...multumesc unei persoane foarte dragi mie, se stie ea >:D< pentru ca este alaturi de mine mereu si ma invata bucuria lucrurilor simple, necomplicate, absolut magnifice.

"A avea un prieten este mai vital decat a avea un inger."– Nichita Stanescu

Proiectii si interpretari

Tot ce este in jurul nostru, tot ce vedem, tot ce ni se intampla si tot ce facem...toate acestea nu sunt decat niste interpretari ale realitatii, interpretari subiective si proiectii ale propriilor noastre ganduri si experiente...Am fost raniti, ne asteptam sa fim raniti si de altii, am avut parte de experiente neplacute, ne asteptam si la altele si automat proiectam aceste experiente negative si asupra altor oameni si a altor situatii, lucru care poate sfarsi prin a ne face rau tot noua. Dar ce e mai grav ca o facem inconstient si ca nu ne putem opri din a o face...

Timp uitat...

Peste 3000 de km, aproape un an, aproape un vis...oare sunt rani care nu se vindeca niciodata? Am gasit azi acel caiet vechi si parca a trecut o viata si parca a fost ieri...am inchis tot in speranta ca va disparea, ca se va vindeca, dar e mai real decat oricand...Nu te mai iubesc, dar nu mai pot iubi pe nimeni... Nu mi-e dor de tine, dar mi-e dor de mine...Nu vreau sa te mai intorci de mult. dar as vrea ca eu sa ma pot intoarce din acea gara pierduta...Nu vreau nimic si tocmai asta e problema...Aveam atatea vise, atatea sperante, vroiam atatea lucruri si nu mai vreau nimic...Speram la atatea si nu mai sper la nimic...

"Part Dieu

Valizele, hanoracul lui verde, vantul care ii zgribulea parul mai lung decat deobicei si se juca in barba-i moale, privirea trista, indurerata si ultimul sarut pe buzele reci...Se indrepta grabit spre gara...o gara a visurilor noastre pustii si reci, goale si singuratice...Barul irlandez O'Conway's trona albastru si singuratic in fundal, amintind trist de un timp si spatiu crud, implacabil si ireversibil...A plecat!...Part Dieu!...Part mon ame!...Part mon reve!...Nu s-a uitat inapoi, lasandu-ma cu sunetul sfasietor al trolerelor in urechi, cu gustul dulce amar al buzelor lui pe buzele mele arse, uscate, cu mirosul de drog al parfumului sau imprimat in nari si cu privirea blocata intr-o singura imagine, intr-o singura secventa fixa, imobila, rece, repetabila la nesfarsit...Iar daca timpul s-a oprit, mai curge doar o lacrima intrupata in infinit...Part Dieu!"

Nu mi-e dor de tine, dar mi-e atat de dor de mine...Nu imi pare rau ca te-am pierdut, dar imi pare rau ca m-am pierdut pe mine undeva in invalmaseala asta si nu ma mai pot regasi...

Ceasul...

Ganduri ce fugitiv se revarsa in mare,

A unui vis pierdut in marea departare,

A unui timp uitat in ceasul din perete,

A unui vechi ceasornic din pamflete...

Cat la vant sa mai bata oare pe pamant?

Cate anotimpuri sa mai treaca-n vant?

Cate foi de calendar cazute pe mormant?

De cate ori sa mi amintesc ultimul cuvant?

Cate zile, cate ceasuri in sir sa se loveasca?

Cate clipe uitate in van sa se mai zdrobeasca?

Pana cand soarele din nou pe cer sa straluceasca,

Pana cand ceasul din perete iar sa se porneasca...

Protejati...

Marlyin Monroe spunea ca: " Niciodata nu am inselat pe nimeni. Am lasat oamenii sa se insele singuri. Ei nu s-au obosit sa afle cine si ce eram cu adevarat. In loc, ei preferau sa inventeze un personaj pentru mine, si eu nu i-am contrazis. Era evident ca ei iubeau ceva ce eu nu eram. "

E foarte greu sa mai gasesti astazi oameni care sa si doreasca sa te cunoasca cu adevarat, e mult mai simplu sa te incadreze intr-o categorie si sa iti atribuie un personaj in piesa lor de teatru. Ceea ce e ironic si dramatic este ca tot ei raman uimiti cand la un moment dat descopera ca tu nu esti acel personaj...E trist...E trist ca am incetat sa ne mai deschidem unii fata de altii si mai trist ca nici nu mai vrem ca cineva sa ne cunoasca cu adevarat...E mai sigur sa ne inventam personaje, sa le inventam si altora personaje si sa traim intr-o lume superficiala, protejati de suferinte, protejati de insasi viata...

E adevarat sa te deschizi in fata cuiva inseamna sa descui un lacat si sa il lasi in inima ta, fara nici o certitudine, ci numai cu speranta ca aceea persoana nu te va rani...E riscant si da, de multe ori te poti trezi dezamagit, ceea ce te poate face sa te inchizi in tine. Dar daca stai inchis, cum poti cuceri lumea? Din spatele unor gratii cum poti simti ceva? Dintr-o colivie cum poti sa zbori daca ai inchis portita? Este alegerea ta...

Chemare de uitare

Foi arse demult in vant,
Ramasite ale ultimului cuvant,
Miros greu de scrum in zare,
S-a dus trist si ultima intrebare...

Cenusa rece a-unui joc uitat
Ce-am pierdut si ce am aflat?
Parfum de clipe vechi din trecut,
A unui gust amar,a unui vis pierdut.

Un ultim dar...,o ultima chemare...
Ramai pierdut in timp,in departare,
Nimic azi deloc nu mai face sens...
Ramane tot un intuneric dens...

Ce-a fost si ce-a mai ramas?
O ultima clipa, doar un ceas,
Momente de cenusa gri-n vant
Ramasite ale ultimului cuvant...

Raspunsul

Vise in van, vise in zadar...

Pe buze acelasi mereu dar...

Ganduri luate-n apus de vant,

Sclave triste ale aceluiasi cuvant.

Trece timpul amar nu ne lasa,

Ar fi naiv sa-i cadem in plasa...

Totul se schimba si totul e la fel

Si totusi vechiul e mereu altfel...

Tuturor ne e frica de schimbare,

Dar nimeni nu stie: de ce oare?

Si ce faci cand trebuie sa alegi?

Alergi? Incerci? Cazi? Te pierzi?

Viata are si minusuri si plusuri,

Un sir de intrebari si raspunsuri...

Si daca eu sunt doar o intrebare,

Cine-mi va gasi raspunsul oare?

"We're adults. When did that happen? And how do we make it stop?"

Cat suntem copii putem plange, ne putem lamenta, putem da vina pe altii, putem sa ne suparam pe toti si pe toate, dar... la un moment dat crestem, crestem si realizam ca nimic din toate astea nu ne mai ajuta si atunci suntem si mai pierduti...Vrem sa redevenim copii, realizam ca ne-am maturizat, dar e dureros si vrem sa oprim totul, sa tipam timpului sa revina, sa ne mai lase sa credem macar putin ca lamentarile pot rezolva, pot repara ceea ce s-a stricat. Dar nu putem face asta si nu ne ramane decat sa mergem inainte, si mergem inainte fara sa ne mai lamentam, fara sa ne mai plangem, fara sa mai speram, pentru ca stim ca in adancul nostru suntem disfunctionali, ca sunt rani care nu se vindeca niciodata si toti ducem cu noi ranile noastre de copii, ranile noastre de adulti...si mergem, mergem inainte....

Nu-mi mai pasa....

Am obosit sa vad ce e mai bun in oameni, am obosit sa le gasesc scuze, sa ii iert, sa le accept defectele pentru ca vad ca in adancul lor sta ascunsa o capacitate mult mai mare...dar daca ei nu vor sa o scoata la iveala, cine sunt eu sa le spun ca ar putea fi grozavi, cand ei vor sa fie mediocrii? Nu este totul doar o chestie de alegere? Ni s-a dat dreptul sa alegem, sa alegem ce facem, cum ne traim viata...iar mie, mie nu-mi mai pasa...am obosit sa te inteleg mai bine decat te intelegi tu, am obosit sa fiu empatica atunci cand tu nu receptezi la randul tau nimic, am obosit sa fiu eu cea care face totul si tu te-ai obisnuit, am obosit sa vorbesc doar ca sa alung tacerea, am obosit sa ma suni doar cand ai probleme, am obosit sa ma prefac ca nu stiu ceva doar ca sa te fac pe tine sa te simti mai bun, mai destept, am obosit sa joc jocurile tale infantile, am obosit sa ma fac ca nu vad, ca nu inteleg cand de fapt pentru mine totul este atat de clar...dar nu-mi mai pasa, nu mi mai pasa de tine, nu mi mai pasa de noi...

Vine primavara, voi invata sa zbor...

"[...] si daca teama te va indemna sa cauti scapare doar in pace si placerile dragoste, Atunci mai bine acopera-te si iesi din taramul dragostei, catre lumea eterna unde vei putea rade, chiar daca nu pe deplin si vei putea plange, chiar daca nu cu toate lacrimile tale" ("Profetul")

Oare chiar am iesit...?? Da, mi-e teama, dar voi putea renunta eu definitiv la tot ce inseamna sa iubesti, sa speri, sa razi, sa plangi, sa scrii, sa visezi? Nu stiu...Momentan pot doar sa rad, chiar daca nu pe deplin si sa plang, chiar daca nu cu toate lacrimile mele...si sa sper ca va veni o zi cand cinveva ma va lua de mana si ma va ajuta sa-mi infrang teama si sa intru din nou in acel taram sau poate, cine stie..., voi gasi puterea sa o fac singura...Va veni o primavara in care soarele va straluci iar, zambilele ma vor imbata iar cu parfumul lor si eu voi putea sa rad si sa plang, sa cred, sa sper, sa scriu....

One love

Today it was sunny, sunny after a long long time and warm after an even longer time...I started to wake up and I felt like I've been sleeping for a 100 years...Guess that Sleeping Beauty isn't such a myth after all and btw did I mention that I hate winter and I usually hibernate in that part of year? Oh yeah and I have a broken heart and sometimes (actually usually) I can't trust people...And yeah I am crazy, damn shit crazy and damn shit messed up and right now I don't make any sense, but I actually don't give a damn...cause it makes sense to me and I am fucking tired to do what makes sense for the other people, and it's a big crap to watch over every step you and the others take! Today I made a list of all the things I haven't done in a while and I am fucking missing a lot. I guess I am not ready to grow up yet, being an adult it's pretty boring and pretty annoying. So, I miss:

-wild dances

-being crazy

-acting irresponsible

-being naive

-gymnastics

-being an actress(except real life)

-thinking that my heart would never break

-making mistakes

-laughing till I can't breathe

-swearing

-being wild

-being innocent

-travel around the world

-make new friends

-the emotions of a first date

-a session abroad where nobody knows me and I can be whoever I want just for fun

-dancing till my legs are hurting like shit, but I am happy

-a guy who can lead me while dancing

-meaningful and meaningless conversations

-playing piano

-singing even though I have no voice

-making surprises for people even if some don't appreciate them

-writing great poems

-being bad and impish

-running wild

-walking through the woods

-watching a chick flick

-eating tones of ice-cream

-painting with no talent

-screaming

-crying

-making fun

-dreaming

-fighting

-running away to London

-wandering through Paris streets alone

-watching stars

-get lost in a big city

-swimming at night naked

-getting drunk

-hoping

-surrendering my soul

-fall in love

-being gorgeous and spending 4 hours to rig up

-getting out in pyjamas

-running after a dog

-being challenged

-not thinking what I am saying

-being a drama queen

-trying out new things

-fooling around

-repeating things like now

-not making sense

+one more thousand and having a guy who would manage to keep up :P

P.S You can say that in a word I damn shit miss being alive;)

unsprezece minute....

Am citit recent o carte pe care am cules-o intamplator din biblioteca din sufraferie...Ce prostie! De parca ceva ar fi intamplator...NU! Aveam nevoie de ea, o nevoie atat de acuta incat parca tot universul s-ar fi indurat in sfarsit de mine...Nu pot explica, nu cred ca pot macar rationa - a produs o invalmaseala atat de mare in mintea mea si totusi o stare de usurare ciudata, o bucurie neexplicata printre lacrimi. Nu e povestea mea, ci ceea ce reprezinta...si a reusit pentru prima data de foarte mult timp sa ma faca sa cred ca mai exista speranta, si mai presus de orice visul...Imi vine sa plang in timp ce scriu si asta ma bucura. Sunt nebuna? Poate...dar de cand nu am mai plans, de cand am inchis totul...si mi-e frica, da mi-e frica, dar am nevoie de asta si singurul scop al meu e sa las cateva zile sa treaca pentru ca apoi sa o pot relua, sa o citesc nu atat pentru subiect asa cum majoritatea citim o carte prima data, ci pentru tot ce este in ea, pentru tot ce exprima...vreau sa ma vindec... O sa reusesc? Nu stiu, dar trebuie sa incerc...."o confruntare cu propriile prejudecati, cu propriii demoni, sa ne aflam propria lumina launtrica"...

Sf Valentin - Somebody I used to know...

Te privesc prin gandul demult pierdut,

Si te mai vad prin timpul ce-a trecut,

Ca un vant nebun, o fantoma fara pace,

Ce-ai legat in veci nu se mai desface...

Candva credeam ca e un vis nebun,

Azi cred ca a fost doar fum si scrum,

Si cu-o armata de-ar trebui sa lupt,

Nu seamana cu ce in mine tu ai rupt...

Nu trebuia sa ma tai, sa ma ranesti,

Iluzie a faptului ca tu poti sa iubesti,

Straini - departe am fost de la-nceput,

Raman astazi atat de surd si orb si mut...

Azi ma chemi, mai vrei sa ma gasesti,

Uiti ca doar cioburi raman cand lovesti,

Doar cineva pe care obisnuiam sa-l cunosc,

Pacat ca nu mai pot demult sa te recunosc....

Soulstorm

Oricate de multe s-ar intampla, oricat de urat sau de frumos, oricat de dureros, oricat de negru, oricat de trist, vine o vreme cand intelegi ca nu mai poti decat sa mergi mai departe...Vine o vreme cand te inarmezi cu o lopata si te duci crunt si neclintit spre sufletul tau, si sapi o groapa, doua,...o mie - cat e nevoie...si le umpli pe toate pe rand cu cate o amintire, o greseala, o vina, o tristele, o ura, niscaiva resentimente si ceva durere.... dupa care le acoperi incet, batatoresti bine pamantul si plantezi multa iarba....Apoi senin pretinzi ca nu ai ascuns nimic, ca nimic nu ti s-a intamplat tie vreodata, adopti o fata inocenta, poate chiar naiva - treci mai departe...Nimeni nu va stii vreodata ce ai ingropat sau ce ascunzi, trebuie sa te adaptezi ca sa supravietuiesti, trebuie sa treci mai departe...soulstorm...

P.S.Birds sing after a storm; why shouldn't people feel as free to delight in whatever remains to them?

Infruntare

Ti-am auzit vocea azi...Tipai dupa mine sa ma opresc, dar nu vroiam sa te ascult. Inaintam prin gerul naprasnic si vantul ce-mi biciuia fata nemilos, si as fi luat toata lumea in piept doar ca sa fug de tine...Dar tu, tu nu vroiai sa ma abandonezi, continuai sa tipi in urma mea chiar daca eu nu ma opream, continuai sa alergi dupa mine chiar daca eu fugeam de tine...Tu! Tu cu incapatanarea ta nebuna! Lasa-ma in pace! Eu nu mai pot si nici nu mai vreau sa ma uit in urma mea!!!...Si urletele tale ascutite, insuportabile ca un cutit in coaja unui copac fara aparare si nervoasa m-am intors sa ti strig in fata sa ma lasi in pace, sa taci, sa pleci, sa dispari....dar in zapada lucea o umbra prea familiala, iar in vitrina vechiului magazin de jucarii mi-am vazut reflectia tremuranda, razand: Chiar crezi ca poti fugi de tine insuti?......

Trist tablou de iarna...

E iarasi iarna...Doamne ce iarna nebuna! Bolnava! Sadica prin insasi masca ei de puritate alba, dura prin insasi textura ei de finete supla si mai ales otravitoare prin calmul ei inghetat de atatea veacuri....Ma rascoleste, deschide aceleasi rani de ani si vieti purtate adanc ingropate in cel mai ascuns cotlon al unei inimi pierdute, uitate de mii de clipe...Si cum sa te lupti, cum sa tipi, sa urlii, cand adversarul tau este calmitatea intruchipata, cand este neclintit de inghetat??? Nu ai cum. Trebuie sa accepti sarada pentru ca nu poti face nimic sa schimbi situatia....si zi de zi ma dezintegrez tot mai mult in albul absolut, ma pierd in neantul noienelor, in timp ce peste tot se proiecteaza scene de groaza...picaturi de sange amestecate cu scrum de vise....sub pasi - gri fad de amintiri invalmasite...vina, durerea, disperarea, furia danseaza macabru un mars funebru printre fulgii implacabili....dar eu, eu nu pot sa simt decat o tristete inimaginabila, de mi vine sa plang natura, dar nu mai pot, ochii imi sunt uscati, inghetati - tristi....Si ma pierd si eu in anonimatul multimii ce alearga grabita pe strazi fugind de frigul inghetat, refuzand sa vada ceva in jurul lor...

Armele jos...

Era o vreme cand mi-ai spus ca simt prea multe de parca asta ar fi fost gresit...Am stiut mereu ca in doi mereu unul iubeste mai mult decat celalalt, si atunci celalalt are un avantaj emotional asupra celuilalt dar daca ar exista vreun pic de iubire in celalalt nu ar trebui sa se foloseasca de acest avantaj...Ti-am lasat avantajul, te-am lasat sa te folosesti de el... si dupa atata ploaie in fereastra si atata tacere asurzitoare intre noi, dupa atatea cuvinte inghetate, mai poti sa crezi ca nimic nu s-a schimbat?...Ce naiv esti, dragul meu!!! Acum am eu avantajul, dar nu mi mai foloseste...si probabil nu mi-ar fi folosit niciodata...Ma uit asa de neclintit la tine, atat de muta la durerea ta, atat de surda la vorbele tale, atat de rece de propria mea inima...cine esti tu? cine sunt eu? ...acelasi lucru care am fost mereu: doi straini...doi straini ce s-au oprit o milisecunda pentru a se privi, a se lupta si a pleca mai departe...

Ciocolata,cafea, lapte si un morman de prostii

Neatza bloggeri,

Dupa 2 ore de somn pe o canapea, o trezire cu dureri de cap si un muschi sucit, am reusit sa mi mut corpul de zombie in pat si sa ajung cu greu la telefon sa sun "un prieten":))) dupa care am cazut lata...

20 de min mai tarziu - batai repetate la usa

"cine naiba ma scoala din pat? ah si abia atipisiem, auch spatele meu" Ma tarasc alene, deschid usa dupa care cad inapoi in pat auzind prea indepartat niste vorbe..."ah la naiba si nici n-am baut azi noapte macar" De dupa o pleoapa mijita pe un sfert o vad cu un tub de crema in mana - cine mai avea nevoie de cuvinte --printre mormaieli imi dau tricoul jos si prin mirosul de lavanda si durerea atenuata creierul meu da primele semne de restart dupa niste erori serioase....

10 min mai tarziu - bucatarie

Incercari esuate de a pregati micul dejun- cine altcineva ar mai gasi amuzante cele aproape 99.9% sanse ratate de a arunca casa in aer, de a da foc la ceva, de a ma lupta cu doua oua prajite mormaind bosumflata "ca un copil mic"- cum zice ea in timp ce torn cafeauna in cesti....

10 min mai tarziu - bucatarie

Creierul meu functioneaza si rad in timp ce mormane de prostii de povesti plutesc in aer si nu ne oprim aici - imi satisface si ultimul capriciu de a mai adauga o prostie in mormanul

imens, pentru ca asa e ea - e prietena mea care nu se sperie de mine morocanoasa, bosumflata adormita, nervoasa sau in cele mai rele situatii si circumstante posibile - gaseste mereu o cale

sa rada si sa ma faca sa rad, sa transforme defectele mele in ceva hilar si sa ma faca sa nu mi fie frica de inca o dimineata proasta pentru ca stiu ca se poate transforma intr-o dimineata de milioane...

A avea un prieten este mai vital decat a avea un inger. – Nichita Stanescu

Banalitati

"În durerile mari, in durerile monstruoase, a muri nu inseamna nimic, este atat de natural, ca nu te poti scobori la nivelul unei atari banalitati." Emil Cioran

Durerea - ceva ce te poate face sa te uiti in oglinda sa te intrebi cine esti, ceva ce te face sa te urasti pe tine insuti pentru ca nu te mai recunosti, ceva ce nu trece niciodata fara sa lase urme...

Majoritatea oamenilor sunt fericiti de a nu afla nicicand durerea adevarata, dar daca nu ai fost blocat niciodata pe fundul oceanului la mii de metrii adancime, nu vei putea cunoaste nici fericirea deplina. Ca sa poti cunoaste suprema fericire, trebuie sa cunosti mai intai suprema durere si disperare. Ca sa vezi viata asa cum este ea, trebuie sa vezi mai intai moartea....lucru care deobicei se intampla la majoritatea oamenilor in sens invers...si ma gandesc uneori, nu sunt ei mai fericiti oare in superficialitatea si ignoranta lor???

Sunt sigura ca sunt! Pentru ca atunci cand dai mana cu durerea, cand privesti moartea in ochi, nu te mai poti intoarce niciodata la cine obisnuiai sa fii, nu mai poti niciodata sa te avanti in viata cu ochii inchisi , nu te mai poti incadra in norme si cel mai grav nu mai poti sa crezi....Si fara a crede nu poti lupta....Dar uneori, uneori noi gasim o portita de a ne minti pe noi insine si pe cei din jur, sau ne incapatanam sa credem in ceva mai mult decat ar face o un om obisnuit si avem mai multe de oferit, dar pana cand?

Cine suntem noi? Cine sunt eu?

Sunt aceea care te poate face ceea mai fericita persoana din lume si te poate invata sa traiesti, dar sunt si acel om care te poate lua cu el pe fundul marii fara un tub de oxigen...

Intrebarea e: Poti trece prin asta? Iti asumi riscul???

The dark passenger...

We all have our dark passenger as Dexter used to call it, but for some this passenger it's darker than for the others, for some it's easier to control him than for others, for some it's easier to accept him than for the others...I always fought with my dark passenger because I was educated that we must do so, but I am incomplete as there is always something that is struggling to come out in me and I am so tired trying to stop him...therefore I must find a way to let him out...but I wonder if is there actually a way that would be neither self destructive nor dangerous for the others...

There is no good or bad as there is never just black and white, but mostly grey... As long as we can't find a balance - that perfect grey - there is no way of feeling complete as denying one part of ourselves can't be done forever...or can it be? Who knows? We all carry our dark secrets and we all wear our masks...ding dong! It's midnight! Masks should fall now, but don't worry we are all wearing more than one mask....